marți, 16 octombrie 2012

Nevoia



Am un gol in stomac pe care nu il potolesc decat mancand. Pentru ca nu stiu ce este, il simt ca pe o foame si, nestiind cum altfel sa astampar nevoia, arunc cu mancare pe acea gaura neagra din gatul meu, in speranta ca va stapani fiara dinauntrul ei... Asta nu inseamna ca golul meu dispare – dimpotriva, el se mareste, purtand sila si respingere acestor materii lumesti care incearca sa-si faca drum inauntrul trupului intr-un mod atat de brutal si de violent, straine organelor slabe si curate gasite acolo.

Astfel, corpul meu se-mpotriveste si, evacuand imediat substantele ce le socoteste nocive, ingretosat, ramane in aceeasi stare, acum amplificata, de sevraj pentru o singura hrana pe care, desi eu nu stiu sa i-o ofer, corpul meu si-o aminteste, si o cheama staruitor, ca dintr-o alta vreme – mai buna – pe care obisnuia sa o cunoasca.

6 comentarii:

  1. Fiecare dintre noi suntem cuprinși uneori de o asemenea foame, o foame de dragoste, căldură, pace.
    Sunt printre singurele lucruri care nu trebuie să fie niciodată la dietă!
    Have a nice day!

    RăspundețiȘtergere
  2. Răspunsuri
    1. poate fi foame de orice fel de sentiment uman, nici eu nu stiu cum sa o numesc... aici este si toata aceasta incertitudinea, toata aceasta nevoie oarba si staruitoare pe care, nestiind cui sa i-o atribui, o las sa devina mult mai importanta decat ar fi,poate, in realitate.

      Ștergere
  3. De aceasta hrana nu ne vom satura niciodata ,vom fi mereu flamanzi de ea ...

    RăspundețiȘtergere
  4. Îmi place ideea unei amintiri exterioare sistemului nervos... Îmi place stilul curat şi simplu stilizat în care o accentuezi!

    RăspundețiȘtergere