Durerea e aceeasi pentru toti – nimic nu
se schimba, nimic nu este mai prejos. Cu totii plangem, cu totii sangeram
aceeasi culoare, aceeasi durere – cu aceeasi inima o lume intreaga.
Cand cineva plange inseamna ca undeva,
altcineva, tocmai a murit in sufletul sau. Lasa-ma sa plang eu durerea din
inima ta – lasa-ma sa sterg eu sangele cu lacrimile iubirii mele.
Atunci cand plangi, devii mai frumos.
Atunci cand plangi este atunci cand te iubesc cel mai mult – strainul meu,
prietenul meu, dusmanul meu – cand plangi, te iubesc.
Cand plangi este cand esti cel mai aproape
de mine. Si poate pentru o secunda as putea auzi intocmai ce rosteste sufletul
tau, ce murmura sentimentele arse facute cenusa acolo – si poate as putea-o
aduna pentru tine si pastra, scrie in versuri sa nu se piarda niciodata. Sa nu
se piarda niciodata durerea ta – sufletul tau.
Iubitul meu, dara – plange ! Nu te
lasa pierdut inauntrul tau. Sufletul tau nu a murit inca.
Nimic nu moare inca atata timp cat are
puterea sa planga.
Iar aceasta – e cea mai mare dintre toate.
Cea
care aduna o lume intreaga laolalta. Si face Pamantul
sa se opreasca in loc sa asculte tacerea, sa asculte timpul pierdut, intepenit
sub cantul minunat al atator inimi vorbind despre sentimente laolalta, vorbind
toate lacrimi ce cu trupurile dureroase nu pot fi rostite. Doar pentru o
secunda : lasa lumea sa planga.
Diluare:
Lasa lumea sa se prabuseasca. Doar atunci
se va putea ridica inapoi.
Lasa durerea toata sa se prabuseasca, lasa
stelele sa se desprinda si culorile sa se stearga in luminile canturilor despre
tine. Lasa lumea intreaga sa moara – las-o sa planga, las-o sa o doara, las-o
sa se stearga – las-o sa moara. Daca asta inseamna salvarea ta.
Cand cu mana inerta plecata tii strans in
pumnul rece marul cel aducator de moarte, pe chipu-ti se usuca lacrimi de
deznadejde, atunci este cand te iubesc cel mai mult.
Cand, cazand, nu strigi numele nimanui in
ajutor, ci contempli lumea pe parcurs ce se lumineaza, neagra la inceput si
apoi tot mai stralucitoare in nemiscarea ei atat de linistita – si esti si tu
linistita de fericirea ei – atunci, atunci te iubesc.
Cand, murind, uiti sa mai urasti moartea,
uiti sa mai urasti durerea si mana cruda care ti-a strans gatul spre ea – si
respiri in schimb fericirea, linistirea norilor de ceara, albul lumii acesteia
care se uneste la un loc in loc sa se desprinda si sa te lase sa cazi prin ea –
cand, murind, iubesti moartea, cand, iubind, iubesti durerea si mana care te
omoara – atunci este cand te pretuiesc cel mai mult.
Caci tu, draga mea, stii sa mori frumos.
Iar atunci este cand traiesti cel mai adevarat si iubesti cel mai adevarat si
iti plangi durerea cel mai firesc cu putinta. Ca o pasare alba care, lovita in
zborul ei lin, isi da ochii peste cap in cadere catre inaltul care a parasit-o,
iubindu-l inca in izgonirea lui, imbratisand moartea cu linistire caci are
imaginea iubitului sau inca in ochii neclintiti, deschisi larg catre cer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu