Swan's song

In baia de sticla, apa picura regulat din pereti, din tavan, sonor peste toate bucatile de gresie de pe jos – si aproape ca puteam auzi apa cum intra in piatra, in piele, in bucatile de pamant de pe jos si din noi, pana in organele cele mai adanci, plescaind peste suprafata lor dura – peste mine, pe parul meu si al ei, in timp ce zacea acolo, uda, parca intepand-o sa-i strapunga corpul prin maieul albastru lipit de corp. Tremura inca, cu mainile albe intinse fara vlaga pe langa corp, fiecare fibra din faptura ei fragila parand sa se scuture de o durere nedefinita, aproape de marginile indurarii ei. Parul negru ii era innodat pe chip, formand lame subtiri peste trasaturile ei si felul in care se zbatea mut acolo abia simtit, avea impresia ca o sa se taie toata in fasii din fiinta ei, toate legate la capete cu fire moi ca la aripile de par ale pasarilor, curgand toate sirop vascos de sange peste puful stralucitor de alb ce era pieptul ei.

Apa continua sa curga, nu se stia de unde, iar ea incepuse sa se deplaseze, la inceput abia sesizat si apoi din ce in ce mai distinct spre picioarele mele, imbracate doar in niste pantaloni scurti de panza in fata chiuvetei de portelan. Am tresarit si am dat sa ma intorc spre ea, dar tocmai atunci si-a intins talpa propriului picior spre mine, usor, intr-un semn vag de protest. Am ramas pe loc. Simteam ca incep sa tremur la randul meu, si mi-am inclestat mainile puternic in marginea sticlei ovale, cu capul plecat in piept.

Lumea toata a devenit neagra. Cu ochii stransi, uitasem sa privesc bucatile albastre de gresie din jurul meu, conturul mobilei albe din baie ori obiectul rece de care ma strangeam cu atata frenezie sa nu imi pierd cunostinta. Nu auzeam decat respiratia ei grabita – a fetei – si picaturile de apa plesnind cu pocuri marunte suprafetele de sticla din jurul meu. Pe cand acestea incepeau sa scada, respiratia ei parea sa se inteteasca, iar rasuflarile s-au transformat in gemete cand am simtit-o, inclestandu-se ca o meduza rece, pe pielea mea, lipindu-si piciorul de spatele genunchilor mei. Am expirat grabit si m-am abtinut sa nu ma trag din imbratisarea talpilor ei ude, goale, cand s-au indreptat incet in sus, lipindu-se si frecand pielea incretita ca un burete uscat de cauciuc de-a lungul coapselor mele, neregulat si cu intreruperi stangace. Ochii mei se strangeau tot mai tare, impingandu-se cu incapatanare in centrul capului, sugandu-ma inauntru cu o senzatie de intepare surda venind undeva din adancul ratiunii mele slabite. Lumea nu numai ca incepuse sa se invarta, dar incepuse sa piarda in consistenta, de parca toate lucrurile se dilau si se colorau progresiv in mintea mea in acea imbratisare, iar tot recele albastru din jur se transforma in rugina aprinsa, avantandu-se sarata in sangele meu.

Pe cand picioarele ei imi mangaiau pielea, am simtit ca se apasa in insasi carnea mea, capatand greutate pe parcurs ce se adanceau in mine, si sesizabil mai subtiri, despicandu-se inauntru cu putere, sa se desprinda, lungindu-se si capatand gheare la capete – gheare ovale, dure, ce scormoneau in organele mele, sa duca viermii de carne inapoi in gatul vanatoarei lor flamande.

Haraielile din incapere deja nu mai erau respiratii – ci fosnete, fosnete de batai – de batai de aripi in ecourile camerei goale, cu pereti de sticla, iar eu o puteam simti in spatele meu, trosnind din incheituri si dezlegandu-se complet de ea, sa-si ia zborul, de oase si de piele, de carne si de picioare uscate, rupandu-se in doua sa icneasca un unic cantec de glorie – lebada alba care facuse dragoste cu carnea mea rosie, de muritor.