Vizualizez.
Un
contur. O picatura de om. Un graunte blond. Un punct rotund in mijlocul cerului
albastru, de mare, decupat. Credeam ca am sa reusesc sa vad ceva magic – o stea
sau o bucatica din univers daca am sa ma uit cu atentie prin acea gaurica de
om. Dar nu stiam cum sa ma apropii.
Avea
parul ud si scurt, lipit de cap. Banuiam ca este cald, asa cum sunt si copiii
cu gust sarat dupa ce ii lasi la soare prea mult timp – toata acea lumina intra
in pielea lor si le arde mirosurile. Asa si ea – mirosea ca o samanta de om
prajita, si proaspat desfacuta, lasand sa iasa afara toata aroma aceea nebuna
de aluna de pamant, si gustul de unt cald si latpos din interior. Intreaga ei
fiinta, in loc sa se topeasca dupa acel incendiu de culori, devenise un pui de
phoenix, inalt si subtire, si la fel de tare si de dur, de parca ar fi fost
faurit din scoarte de copaci proaspat vopsite cu sange. Cu sange uscat din
insasi miezul lor de fiinte moarte si crucificate in pamant pe vecie.
Era
indepartata de mine prin prea multa moarte – o moarte cruda, mai sincera si mai
profunda decat orice durere resimtita de sufletele fericite ramase inca in
viata.
Vizualizez.
Un
contur. O picatura de om. Un graunte blond. Un punct rotund in mijlocul cerului
albastru, de mare, decupat. Credeam ca am sa reusesc sa vad ceva magic – o stea
sau o bucatica din univers daca am sa ma uit cu atentie prin acea gaurica de
om. Dar nu stiam cum sa ma apropii.
Avea
parul ud si scurt, lipit de cap. Puteam simti deja sub degetele mele textura
acelui scalp – moale si umed, si fierbinte, ca la puii de pasare proaspat
iesiti din gaoace, cu pene sarmoase, alungite si ascutite ciufulite pe pantecul
gros al animalului, respirand caldura prin toti porii, lasand la vedere bataile
regulate ale fiintei dinauntru. O vedeam. Era mica, subtire, indoita intr-o
incercare nefireasca de a se mai apropia cu gatul aplecat complet pe spate, de
cerul de deasupra ei. Avea ochii larg deschisi si, prin pupilele stralucitoare,
vedeam desprinzandu-se firicele de fum izvorand spre inalturi, atrase ca de un
magnet. Intregul ei corp era suspendat de cer prin ochi – doua gauri conectate
la univers – prin care intra si iesea substanta, umpland de senzatii fiinta mica
ce se curba la capete cat putea de tare sa isi daruiasca trupul stelelor zarite
acolo.
Era
indepartata de mine prin prea multa viata – o viata pura, pulsand in ea mai
stralucitor si mai adevarat decat orice sentiment uman izbucnit din sufletele
noastre marunte.
...Vizualizez.
Un contur. O picatura de om. Un graunte blond. Un punct rotund in mijlocul
cerului albastru, de mare, decupat. Credeam ca am sa reusesc sa vad ceva magic
– o stea sau o bucatica din univers daca am sa ma uit cu atentie prin acea gaurica
de om. Dar nu era nimic de vraja – nimic de fabulos acolo – ci doar un fragment
din imaginea unei fete. Un crestet – si un trup de copila. Atat – atat de mic
si de fragil in bataia soarelui ce o intepa prin fiecare fibra a pielii ei
incretite de senzatii, incat nu stiam de are sa supravietuiasca inca o clipa
privirii scrutatoare a astrului in inima ei. Incordata de jena, si
contorsionata la capete sa isi ascunda chipul in lamele vantului, mai subtire
decat ele, fata icnea un sunet continuu, ascutit de surpriza – dar el era nu de
moarte, nici de fascinatie in fata unui miracol nevazut – ci de durere, de
teama – absolut umana, absolut fireasca – si nu doream decat sa ma apropii de
ea si sa o acopar de toata acea lumina in causul intunecat al trupului meu
protector. Imi doream atat de mult sa o iau si sa o imbratisez in mine, sa o
lipsesc de toate cojile dure ale aripilor ei rupte, si sa o iubesc in bratele
mele, coborand-o si ridicand-o in hauri dureroase din mine pentru o vesnicie
nepatata de negru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu