Uneori trebuie sa imi amintesc sa ies, sa imi
deschid ochii si sa privesc. Sa privesc... peste tot in jurul meu. Sa ma plimb,
sa ma plimb pe strazi nenumarate, nesfarsite, nenumite si sa le desenez pe
toate, dar absolut pe toate – sa nu ratez niciuna – cu pasii mei ; sa curg
pe ele gandurile mele si sangele – tot sangele ala care s-a legat prea mult in
mine, care a stropit prea mult timp fetele limpezi ale organelor mele, ale
sufletului taiat in interior. Iar cand ma uit la ele – la lumini, la cladiri,
la ziduri, la stalpi si la blocuri – toate mazgalite si impregnate cu ganduri,
improscate in grafit, ale altora – imi pare ca acum incep sa le amintesc pentru
prima data inauntrul meu si in afara, in locurile acestea, si le gust cu drag,
cu fericire in suflet. Caci nu-mi mai sunt straine acum si am descoperit inca
un secret, inca un miracol pe strazile Bucurestiului tinut departe de mine si,
odata cu el, un secret despre mine.
Inca un secret despre mine, strazile ascund in
fiecare colt. Ele canta, ele soptesc amintirile din mine pe care le-am pierdut
demult si cauta sa mi le ofere inapoi. Dar ele sunt inchise acolo, sub pamant.
Iar eu trebuie sa le caut, sa ma aplec sub ele si sub mine ca sa gasesc ceea ce
a fost demult pierdut.
Merg. Merg pe drumuri noi si nu le simt reci,
si nu le simt straine si nu le simt umbrite, cu fetele intoarse dinspre mine –
caci fetele lor le-am cunoscut, si le-am atins, si le-am iubit in alte timpuri,
in alte locuri, si totusi sunt aceleasi cu care ma inconjuram candva – vesnic,
vesnic aceleasi, vesnic ale mele. Ies afara si ies in mine.
Ies in lume si ma gasesc pe mine ; merg,
merg pe drumuri fara capat, fara nume si ma intalnesc cu numele din mine – cu
toate, toate numirile pe care mi le-a dat timpul si le-am pierdut, si ma
deseneaza toate – toate – si vorbesc toate. Despre un singur suflet. Al meu.
Vezi tu, asa cred ca imi amintesc si sa te
iubesc pe tine, si sa cant si sa scriu tot acest sentiment inauntrul meu.
Sufletul meu este intreg un balon mare de grafit si pe el sunt impregnate toate
cuvintele mele, toate gandurile si iubirile nerostite pentru tine, oriunde ai
fi, oricine ai fi. Caci eu te cunosc. Si te iubesc. Chiar daca nu te vad, nu te
am niciodata, eu stiu sa te iubesc.
Pentru ca am mai
facut-o candva – am facut-o dintotdeauna, mereu.
Si nu percep existenta altfel, decat iubind
numele tau.
Scrisul si dragostea mea pentru tine sunt felul personal al inimii de a
se intoarce incet si cu tandrete inapoi catre ea insasi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu