I Aici nu locuieste nimeni

Dumnezeul tau nu mai e aici.

Dumnezeul tau a murit.

Te-a parasit. Sau nu a existat niciodata...

Te-a uitat. Sau nu te-a iubit niciodata...

...dar nu ai sa stii nicicand.

Caci nicio amintire despre el nu mai exista intre cei patru pereti, intre cele patru ceruri si cei patru sori ; caci nicio asteptare nu-si mai are rostul, dupa Dumnezeul tainic ce nu l-a cunoscut nimeni niciodata. Dupa Dumnezeul senin ce nu mai straluceste niciodata in noaptea din tine. Dupa Dumnezeul din iubire ce nu mai canta nicio frumusete in gaurile desfigurate de durere, si nicio mangaiere in crestele de rani sangerande ale sufletului tau – prea inalt pentru tine sa il mai ajungi acum.

Dumnezeul tau nu mai e aici.

Nimeni nu mai e aici.

Dumnezeul tau a murit.

Nimeni nu locuieste aici.

Dumnezeul tau nu mai iubeste.

Pentru altcineva bat inimile in casa goala – dar pentru cine? Dar cine? – daca nu pentru tine, daca nu eu, daca nu eu, daca nu eu...

Dumnezeul tau nu mai locuieste aici.

Altcineva respira iubire acum.

Altcineva respira in aceste camere.

Altcineva – dar cine – dar cine, daca nu eu, daca nu eu?...

Nimeni nu locuieste aici. Numele lui este pustiul, si lumea larga nu i-a gasit un nume. Numele lui este moartea, dar nu eu, dar nu eu, dar nu eu... Moartea nu mi-a gasit inca sfarsitul.

Inca te astept, Doamne. Si inca mai respir. Inca mai bat aici – inimi, sentimente, rugaminti goale – dar nu se leaga de nimic, caci peretii lumii asteia nu mai sustin nimic – iar jertfele mele raman in aer, plutind, spre nicaieri. Ele nu au de ce sa se prinda aici, pe Pamant, dar nici la Tine nu au sa ajunga nicicand.

Pentru ca tu nu mai le primesti.

Si Tu n-ai sa te mai intorci.

Poate nu ma mai iubesti.

Poate nu ma mai stii.

(sau poate ai murit...)

Si eu trebuie sa-mi inchin sufletul la alti zei acum, sa-mi tip iubirea in alte vai, sa bat sentimente in alte inimi. Si poate-am sa cunosc fericirea. Unui zeu, unui stapan, ... unui ucigas care poate-ar sa ma iubeasca mai mult decat tine, care-ar sa ma omoare mai frumos, care-ar sa stie sa ramana, chiar si dupa aceea, sa lege sangele meu, sa lege trupul meu, sa-mi lege iubirea mea si ruga dupa el si sa o poarte la piept, langa viata lui, oriunde s-ar duce.

Trebuie sa iubesc pe altcineva acum. Trebuie sa ma rog pentru altcineva sa fie, sa iubeasca si sa locuiasca aceste camere.

Caci e prea singur aici far’ de tine. Caci e prea rece. Caci e prea mort, prea neiubesc, prea nelumesc. Ca un suflet pamantean sa sufere atat. Pentru o piatra din cer.

Diluare:
Dumnezeul tau nu mai este aici. 

Si nimeni nu locuieste in camerele acestea. 

Sunt singura. Desi eu i-am chemat pe toti alaturi. Nu a venit niciunul. 

Sunt obosita. Desi dorm in fiecare noapte, si ma trezesc singura inainte de zori. 

Sunt neagra. M-am transformat in negru de cand toata lumea a plecat, de cand e atata tacere aici – de cand atata liniste, iar soarele a apus. Ochii mei au inceput sa se adanceasca in intuneric – si numai cu el se hranesc acum – intr-o noapte nesfarsita a sufletului mort. 

Ochii mei se transforma in intuneric acum – si la fel si vederea, si sangele, si viata dinauntru – caci n-au mai vazut – oh, de atata timp ! – nicio lumina din afara, atunci sau oricand, care sa-i convinga altfel.

Dumnezeul tau nu mai e aici.

Stiu asta pentru ca e intuneric.

Stiu asta pentru ca eu aveam sentimente.

Iar acum nici nu mai stiu cine este eu.

« Sfarsitul nu-i aici. Nu. Nu-i aici. Tine minte. Sfarsitul – nu-i aici. »

 14-11-2013