luni, 17 februarie 2014

Like she said I



Am tras in piept, cum mi-a zis ea, si am simtit, printre aburi de ceata si otrava, cum isi face loc inauntru si infloreste, pe pamantul de sub durere, bobul tare de cafea. Incepusem sa fumez intreaga lumea inauntrul meu, iar ea izbucnea intreaga, in radacini din organele mele, in nervi din senzatiile mele, in lichid din placerile mele, in suport din oasele mele – intregi si solide, singurele ramase in toata lumea asta – la baza, acolo unde nici durerea, nici moartea nu le-a putut distruge nimeni inainte de refluxul final. Si ea infloreste in mine, singura ramasa in viata – pentru ca am fost singura care a expirat adanc atunci cand toata moartea se apasa de deasupra, impingandu-se nebuna, frenetic peste plamani.
Nu am simtit placere. Nu simt nici acum.
De aceea infloresc. De aceea infloreste lumea mea.
De aceea existam inca.
Cand te opresti sa simti placerea, si timpul se opreste. Si o singura raza de soare pierduta duce la putrezirea intregii plantatii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu