Saptamanile astea au fost numai
pentru mine, pentru prima oara am trait numai pentru mine. Cat de nou este
totul. Atat de obisnuita sa traiesc in afara mea, acum am sa reusesc oare sa
ghicesc drumul inapoi inauntru – sa traiesc cu persoana mea ; si inca ea
pe care o priveam cu atata ciuda inainte, devenise, in lipsa mea, centrul
universului altcuiva. Cum am sa fac oare fata acestui lucru ? Cum am sa
invat sa iubesc, si inca doua persoane – nu una. Pe mine si pe mine-le lui.
Suntem doua. De fapt, suntem trei. Dar eu, cea adevarata, privesc dintr-un
hulou inca, si sunt protejata, stiind ca, orice s-ar intampla, nimeni nu are sa
pretinda drepturi asupra mea ori asupra sufletului meu ascuns, caci el este
invizibil vederii lor. Alor lor, alor mei – oricare ar fi ei.
Niciunul dintre ei nu sunt eu.
E ciudat, dar uneori imi pare ca mi-am gasit locul intr-un imens spatiu intunecat si, in acele cateva momente, pot simti insasi orbitele planetelor
invartindu-se asupra mea. Si cel mai curios este ca si eu sunt una dintre
ele... si gravitez din afara. Supraveghez din afara...
...reactiile
astrului nou dinauntru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu