Despartire

How do you feel about people ?

Ce simti despre oameni?

Ce simt? Nu simt despre oameni. Simt ca sunt in plus. Prea multi, cand tot ce ar trebui sa fie este propria constiinta. Atunci cand trebuie sa fii tu, si intervin ei. Pentru ca ei nu sunt tu, iar tu incepi sa mori cand ei traiesc in jurul tau, injurand tau-ul tau. Atunci cand trebuie sa incepi sa fii tu, ei se continua, si nu exista punct in sirul lor, mereu identic, mereu dureros. Atunci cand vin ei si te inchid cu sentimentele lor mari... Atunci cand trebuie sa fii libera, si sa fii putin, si sa nu fii nici macar cuvinte, pentru ca si in cuvinte sunt ele – sentimente. Atunci cand toti vor sa fii.

 Atunci cand trebuie sa nu mai simti, sa nu mai fii nimic. Nimic. Dar nici asta nu e posibil ; ai vrea sa-ti omori pana si propria constiinta – e si ea vinovata : are sentimente despre nimic.

*

Cred ca oamenii te fac sa plangi. Daca nu ar mai fi oameni, nu ar mai fi motive pentru lacrimi.

Dar, o, cat de pustiu ar fi totul atunci. Intr-un fel, avem nevoie de oameni pentru auto-flagelare. Avem nevoie sa ne auto-flagelam. Am nevoie sa simt ca ma doare azi, acum, ca sa pot simti a doua zi – ceva, orice. Avem nevoie sa ne auto-distrugem ca sa o putem lua de la capat inca o data.

Nu pot trai cu mine insami nici pentru o zi, daramite pentru mai multe.

Am nevoie sa uit ca exist, ca sa pot exista mai departe. Am nevoie sa traiesc cu altii ca sa uit ca, de fapt, cu mine traiesc, de o mie de ori.

Am nevoie sa traiesc cu moartea inauntrul meu ca sa stiu ca ma voi sfarsi odata, sa nu uit asta. Altfel nu as putea merge mai departe. Altfel nu as putea deschide iarasi ochii dimineata – ar fi prea greu. Am nevoie sa stiu ca exista noapte dincolo de ea. Am nevoie sa stiu ca exista intuneric in toata lumina asta care orbeste in mine. Ca pot sa ma ascund daca vreau, si pot sa fiu neagra – sa nu ma vada nimeni – cand nici eu nu vreau sa ma vad inapoi...

...sa ma vad vie in aerul greu. Vreau sa uit ca pot sa respir. Eu nu respir. Eu plutesc. Trupul meu pluteste – nu e greu, nu e plin de aer. Nu e plin de viata mea – pentru ca eu nu am viata – si nu e plin de mine.

Am nevoie sa incetez sa mai respir azi. Am nevoie sa incetez...

Am nevoie sa ma despart de mine azi. Maine... ma impac inapoi.

Keith Arnatt
Self-Burial, 1969