Pe minus II

"I'm unclean, a libertine
And every time you vent your spleen,
I seem to lose the power of speech,
You're slipping slowly from my reach.
You grow me like an evergreen,
You never see the lonely me at all"

(Placebo)

 Deja incepem sa pierdem din timp, cursa e pe sfarsite, si sufletul meu ramane fara sentimente de fumat inauntrul lui – fara sa o ametesc, inima mea poate ceda oricand. Isi cere curand doza de durere, iar eu nu stiu daca mai pot sa i-o ofer.

Acum e momentul – acum e momentul, nu altcandva – cand as putea sa opresc totul. Lumea a tacut toata – acum zgomotele s-au infundat complet, iar durerea a inceput sa inghete in crusta sub sobele reci – vorbe pentru tine nu mai sunt, sentimente pentru mine nu mai sunt... As putea sa ma intorc acum. As putea sa-mi deschid ochii si sa restez totul – piesele sunt chiar langa mine. Dar, cumva, mi se dezlipesc tot mai greu in ultima vreme si incep sa cred daca nu cumva doctorii de raze mi-au prescris medicamente gresite pentru vederea mea defectuoasa. Dar poate am orbit de tot, mai stii ?

Poate de aceea nu mai reusesc sa te vad deloc.

As putea opri robinetele, as putea lasa suvoiul de sange sa se inchege si sa sufoce sufletul bolnav pe dinauntru, innecand toata durerea pentru toata eternitatea.

Trecatori pe strada privesc spre mine cu ochi scrutatori de parca ar vrea sa ma stearga. Tu – ma slefuiesti in toate colturile din mine si simt cum ma pierd, taiata si razuita la infinit de scoartele tale – dar trebuie sa fii asa dur mereu ?

Am inceput sa plec. Am inceput sa plec de atata timp, dragule, incat plecarea mea de acum e mai mult un verdict inutil pentru un suflet care a murit demult. Poate exagerez, dar sufletul mi s-a curbat de-o vreme pe la capete, iar acum nu isi doreste decat sa se retraga inauntru, sa se acopere complet, pentru ca tu sa nu-l mai vezi deloc. Sunt murdara, sunt rea, sunt nebuna si nu m-ai vrea – sunt durere, sunt sange, sunt otrava si nu m-ai vrea... Fara tine nu sunt nimic, dar tu ai putea fi totul fara mine.

Sufletului meu ii e rusine sa se mai uite la tine.

Dar, si ramanand in ochii tai, ii e rusine de oglinda falsa dinauntru. Pentru ca nu il vezi deloc. Sentimente pe care odata le-am curs in irisii dinauntru striga ragusit acum replici impure ale atingerilor pe care le credeam asa frumoase cand le-am impartasit palmelor tale.(De ce nu mi-ai strans niciodata palmele cu adevarat?) De ce nu ma strangi niciodata cu adevarat ? ...Vreau sa fiu stransa in tine, vreau sufocare si nu vreau spatiu, nu vreau gauri in lipirea peretilor tai intre tine si un alt tine, in oglinda – o oglinda mai frumoasa, atata timp cat nu se dezleaga din carnea ta – iar eu, presata pentru o vesnicie intre foi de sange din iubitul meu, nu as putea si nu as avea de ce sa-mi mai simt durerea vreodata.

Dar tu nu poti sa faci niciunul dintre toate astea. Pentru ca, vezi tu, acestea sunt doar niste ganduri. Si nu ti le-am spus...Nu vad cum le-ai putea afla vreodata – nu vad...cum ai putea afla vreodata ... de mine.

Daca nici macar nu iti vorbesc.