Am fost singura, uitandu-ma peste
margine, sperand sa ghicesc adancul unui albastru pe care il visasem atat,
cautandu-l – sa vad daca era asa cum mi-l imaginasem dintotdeauna. Am fost
singura, uitandu-ma peste margine, plangand ce sufletul nu mai avea a plange
decat cu gandul, cu dor de moarte in venele mele. Am fost singura, jinduind
dupa un albastru sa usture ranile mele, sa inchida ranile mele – un albastru
plangator, varsandu-se in mine, pe parcurs ce eu coboram in el, dincolo de
margine. Apoi tu ai aparut, mi-ai aratat intunericul dinainte, iar eu te-am
urmat, cu teama prinzandu-te de mana.
Oare aceasta e culoarea
cea adevarata ?
Chiar daca nu comentez ,citesc de cativa ani acest blog minunat plin de sensibilitate.
RăspundețiȘtergereImi place foarte mult. :-*
...Multumesc foarte mult. <3
Ștergere