Nu mai puteam sa simt nimic atunci
si nimic nu ma mai durea, iubitule, desi nici pe tine nu te mai iubeam in
momentul ala pentru ca – nu-i asa ? – si existenta ta era intr-un fel
despre durere. Iar eu ma eliberasem de ea...
Vezi tu, daca ar fi venit sfarsitul
atunci, ar fi fost inutil. Din stanga sau din dreapta, din spate sau la
urmatoarea intersectie din fara.. : ar fi fost inutil. Si nu m-as fi putut
bucura de el, ori teme, asa cum as fi vrut, asa cum visasem dintotdeauna ca o
voi face.
M-am scufundat pur si simplu, si
atat de mult – atat de mult in interior, mai mult decat ar fi trebuit poate.
Apucam cu dintii doar o margine de
realitate, si incercam sa o rumeg inauntrul meu, sa-i simt gustul crud, de
crisalida inghetata – iar acele margini ale buzelor erau – iar acel gust – al
sangelui meu, din carne pana la fibre muscata, in speranta de a mai simti ceva.
Dar, copila naiva – ce mai era de izbucnit inauntru ? – ce fluture si ce
insufletire, in trupul fara de viata inghetat pentru totdeauna intr-o noapte de
iarna. Nicio reactie, niciun reflex al trupului in grija nu venea sa intampine
moartea si mirosul sarat al dezintegrarii.
Si eram acolo, de una singura, sa-i
fac fata, fara de sentimente, fara de durere, mai goala ca niciodata, mai goala
decat as fi crezut ca poate fi cineva cand crede ca iubeste, si crede ca se
afla. Undeva, oriunde in viata asta.
Dar eram asa
de mult, asa de aievea in cealalta, mai mult decat am fost vreodata in a mea,
ori in a ta cu adevarat.
Nici tu, iubitule, nu vedeai cum ma
scurgeam – cum murea sufletul meu intr-o crusta de gheata.
Tu voiai doar... sa mergem mai
departe. Asa cum eram – asa cum erai, caci eu nu mai puteam demult misca nimic
langa tine. Nu mai aveam minute de continuat pentru inc-o noapte. Ori pentru o
viata intreaga, daca asa era problema...
Prea tarziu, prea frig pentru o
secunda.Prea bine – prea buna. Toata
sfarsirea, toata plecarea.
“Tine-ma de mana. Vreau sa fii acolo.
Vreau sa fii acolo cand ma trezesc. »
Avea sa vina totul inapoi, imi
ziceam. Stiam ca are sa fie asa. Speram ca
are sa fie asa.
Nu imi doream cu adevarat sa mor,
stii?
Doar sa dorm putin.
Mereu mi-am dorit sa fac asta, dar
nu am reusit niciodata.
Si acolo, cu tine langa mine...
« Tine-ma de mana. »
Pielea mea nu avusese niciodata un caus mai cald unde sa se odihneasca.
Te potrivesti in mine, dragul meu.
Ma potrivesc in tine.
Iarna asta se potriveste si ea, la randul ei, in noi.
Tot ce ar putea strica asta vreodata ar fi... ca tu sa te impotrivesti.
Dar nu o vei face, nu-i asa ?
Nu te impotrivi dar, tacerii. E atat
de sincera, atat de pura in clipa asta. Ca zapada de sub noi.
Nu opri tacerea.
Noi, dragul
meu, ne vorbim fara de cuvinte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu