3 o'clock crime

Aëla Labbé Photographies

"I think I saw you in my sleep, darling,
I think I saw you in my dreams you were
Stitching up the seams on every broken promise
That your body couldn't keep.
I think I saw you in my sleep."

(La Dispute)

Cred ca te-am vazut in visele mele, iubito. Adunai copcile tuturor promisiunilor de sange pe care corpul tau n-a putut sa le tina si incercai sa ma lipesti la loc, cu lacrimi sarate in loc de liant intre fibrele mele sparte, si urlai acolo, cu voce inceata, sentimente pe care niciuna dintre noi nu avea sa le uite prea curand. Dar mainile iti tremurau asa de tare, si inima zgrunturoasa, ticaind sa se rupa in gaurile mele, a zguduit echilibrul de forme si te-ai fragmentat in drum spre ele, ajungand in mine in schimb, mai mult decat as fi vrut vreodata sa te las. Cred ca inca mai am urme de la tine inauntru. Cred ca inca mai am lacrimi mincinoase din tine acolo unde materia neagra se disloaca de durere si se zvarcoleste, intoarsa de temeri si mustrari in carnea tare, santuita – si neadevarul lor ma scurge, si neadevarul lor ma distruge.

Stateam inchisa intr-un spate de usa, cu ochii pironiti in luciul lespezilor de dedesubt, cu corpul spanzurat deasupra, fara sa-l simt decat in globuri rotunde de alienare in oglinzile de sub mine, pe parcurs ce realitatea, dilatata, intra toata in pamant si respira retinuta acolo, asteptand sa fac un gest de reactie in minele ei intrebatoare, intinse spre mine . Nu aveam ce sa raspund creaturii curioase aflate acolo – nu aveam ce sa raspund siluetei diforme, triste de copil – asa cum arata reflexia de spuma in podea – si m-am pomenit privind-o fix, cu ghearele infipte in muschii mei incordati ce ajungeau pana la oasele ei ce se clatinau nenatural in figura, tremurand si incercand sa formuleze ceva, cu gura deschisa in « o »-uri neterminate, ca formand bule de sentimente neauzite de nimeni de sub apa adanca.

Am omorat-o de mai multe ori in noaptea aia. Sau poate ea m-a omorat pe mine. Ne-am sagetat in repetate ori si, cu trupurile deformate de « o »-uri clare acum in gaurile noastre reflectate in oglinda, ne strambam si ne indreptam la loc ca sa o luam de la capat. Nu am mai urat pe nimeni asa mult. I-am promis de dincolo de mine ca n-am s-o mai vad niciodata, ca n-am s-o mai ating niciodata si n-am sa-i mai suflu niciodata in rani, sa i le mai ling ca la caini nenorociti pe strada – nu sunt lupul tau lehuz de noapte, nu sunt ingrijitorul nebuniei tale – nu sunt tau-ul tau de hartie pe care te poti scrie si scrie de cate ori ai chef in noptile de singuratate. Ai scrijelit destul in mine. Trebuia sa te opresti odata. Cred ca mi-au ramas urme de tine pe fata – atat de mult te-ai impins in pielea mea scurta – iar, cand o sa ies afara, lumea are sa sperie de cicatricile mele uriase, patrate, iar eu am sa stiu ca sunt de la boli de tine. Dar m-am vindecat de ele acum. Te-am omorat.

Aveam urechile astupate de sangele tau si respiram greu sub corpul de piele inchis peste al meu. Nu m-as fi putut ridica in veci , si o vesnicie mi-a luat pana m-am descotorisit de lesurile noastre. Le-am aruncat undeva sub scurgerea de spuma de sub chiuveta si, decat doar daca are sa se aplece cineva sa priveasca anume spre o gaura neagra in spatele lespezilor de piatra, are sa te gaseasca – cu interiorurile smulse, grotesc intoarse pe spate, asa cum ai ramas dupa ce te-am smuls din mine si m-am tot impins in dureri din tine in noaptea aia...

Nu a fost posibil sa iesim amandoua in viata de acolo. Nu a fost posibil sa iesim amandoua intregi. Una dintre noi a trebuit sa doara – una a trebuit sa sufere mai mult. Una a trebuit sa moara si, judecand dupa constiinta mea inca intreaga la ultima aducere aminte, se pare ca nu am fost eu aceea.