Primavara

Suntem aproape adulti. Aproape conturati. Aproape terminati. Aproape frumosi. Aproape puternici. Aproape fericiti. Aproape constienti. Aproape reali. Aproape vii.

Aproape aici.

Dar acest “aproape” este cel care place asa tare. Caci, vezi tu, acest aproape ne face sa fim prea putin din toate, si ne face loc pentru toate in putinul nostru, facandu-le loc in acelasi timp.

Suntem aproape aici. Dar suntem fericiti. Pentru ca nu suntem complet, iar eu complet nu sunt in mine niciodata, atata timp cat pe tine nu te am.

Sunt mereu in inceput – incep si nu ma termin, incep si nu continui, incep si ma daram – incep si nu ma uit. A doua zi sunt mereu aceeasi, dar reinceputa. Am nevoie sa vii sa ma tii pe loc – sa vii sa-mi pui piedica – pune piedica arcurilor mele, pune piedica trupului meu, pune piedica sagetii care impinge varful cu incapatanare inapoi. Las-o sa se duca pana la capat – lasa-ma sa ma duc pana la capat in tine.

Vino sa ma finisezi. Vino sa slefuiesti o margine care-a ramas neterminata in mine – si vino s-o indoi cu limba inapoi peste contur – lasa-ma sa ma curg in lacrimi albe din tine – pentru ca te dor, ma doare – si continuarea e chinuitoare intotdeauna. Dar ne-am terminat in sfarsit.

Ne-am terminat impreuna.