duminică, 30 martie 2014

Cantec de sange

Ma amintesc rostogolindu-ma tot drumul pana la parter din camera noastra, de parca m-as fi desirat din fire de ghem ca fire de cheag de sange - cat mai gros si mai departe de usile tale. Uitasei sa-mi incui si sufletul si evadase in plina zi pe scarile de la mansarda.
Sufletul meu a murit de zece ori pe scari in ziua aceea. Aortele inimii tale erau prea scurte si s-a sufocat de durere in timp ce incerca sa scape. Niste vecini l-au vazut si au incercat sa il elibereze din stransoare. Dar lanturile lui nu erau lanturi pe care le poti vedea, iar durerea nu se lega in noduri ce ti se desfac in mana.

...
Ce-ai incercat sa faci? Ai vrut sa ma omori? Mi-ai sugrumat cu sila sufletul in ziua aceea.
Acum, abia daca mai respira langa inima ta.

Mi-ai sugrumat sufletul cu inima goala. As fi vrut sa iti folosesti mana: poate ar fi durut mai putin.

Mi-ai sugrumat sufletul la pielea goala. Tremura de spaime acum. Tremura in frig de spaime. Si nimeni nu il incalzeste.
Tremura toata noaptea.
Si-l bantuie...
Il bantuie singuratatea.

2 comentarii:

  1. Nu mai vreau sa aud de singuratate!
    Ma bucur asa mult ca sunt atat de ocupata lunile astea si imi permit sa uit...

    RăspundețiȘtergere