Hidden Place

Iti tin ochii inchisi in ochii mei si palmele sub cap, dragul meu, iar ele-ti tin loc de perna pe cand te adancesti linistit in mine si adormi cu gandul inauntrul peretilor luciosi ai muschilor, si visezi vise despre iubita ta, si vise despre fericire in casa cu conducte striate a inimii. Nu iti este frig niciodata acolo, caci este cald in permanenta, si in fiecare zi pornesc sobele calde in spatele constructiilor de ceara – dar ea nu se topeste, acida peste noi nicicand – caci am strans-o toata sfori si am legat-o de peretii inimii cu toate amintirile si sentimentele puternice despre tine, adanc zidite in carne, in miezul sufletului ascuns acolo, pentru totdeauna.

(A)temporal

"In casa amintirii nu-i astazi si nu-i ieri, 

Caci orologiul vremii a incetat sa bata

Si clipa netraita a inghetat pe el."

("Casa amintirii" - I. Pillat)

The dream within a dream

"It was many and many a year ago,

   In a kingdom by the sea,

That a maiden there lived whom you may know

   By the name of Annabel Lee;

And this maiden she lived with no other thought

   Than to love and be loved by me. 

(...)

The angels, not half so happy in Heaven,

   Went envying her and me—

Yes!—that was the reason (as all men know,

   In this kingdom by the sea)

That the wind came out of the cloud by night,

Chilling and killing my Annabel Lee" 

Vreau sa te iubesc, vreau sa te iubesc asa de mult.

Te caut in fiecare respiratie.

Vreau sa te iubesc, vreau sa te iubesc, sa te strang langa mine pana la ultima-ti respiratie, inghitita inauntrul meu. Vreau sa te iubesc, si sa te urasc, si sa simt viata – sa simt sange si inima si curent prin venele astea, numai pentru ca ele, undeva, la un capat, nu pot fi decat legate de ale tale – impreunate si stranse la bobina principala a intregului univers.

Te caut, te caut, cu inversunare, cu boala, cu frenezie. Cu nebunie. Si este ca si cum ai fi aici, aproape – daca imi intind mainile spre tine, pot sa-ti simt forma capului intre degete, si parul imbracandu-l atat de firesc in forma lui umana, tangibila – iar eu te ating, si te sarut, si iti urmaresc cu buzele fiecare trasatura, fiecare contur, fiecare denivelare si asprime a pielii ferme, tari de om – pielii dragi, parfumate vag de un iz ascuns sub invelisul neted, in carne, pe care aproape ca-l pot gusta, daca ma intind cu gatul, cu sufletul spre tine, sa se prinda de al tau prin firele gurii, ce ne leaga atat de bine impreuna, ca intr-o forma – ca intr-un mulaj. Ne-am prins, iubitule, si nimic nu ne mai poate desparti.

Toata viata asta, este toata intru cautarea ta. Nu este nimic ce imi doresc mai mult decat sa te gasesc pe tine, pe tine si numai pe tine... Nu ma judeca pentru ca iubesc alti oameni – nu ma judeca daca-i iubesc pe toti, poate, uneori – caci in ei toti esti tot tu, de doua, de zece, de o suta de ori tu – si prin iubirea fata de ei nu o incerc niciodata decat pe cea de tine, din toate trupurile lor calatoare, fara de nume, strangand de fiecare data cate o farama din tine, cate o silaba din numele tau. Dar este atat de lung, iubitule, si atat de instrainat... Incat uneori am impresia ca si de rostirea lui s-ar fi terminat demult, iar eu l-as fi auzit pe tot la un moment dat, nu l-as fi recunoscut – caci in mintea mea s-au invalmasit atatea nume, atatea nume deodata, printre care si al meu, si n-as sti niciodata unde s-a terminat « eu » si a inceput sa existe « al tau ». Al tau, atat de profund inchis inauntrul meu, ca un cod incifrat in inima, pe care numai dumnezeii acestei lumi il pot descifra din sensul lor organic – un secret adanc ascuns sub carne. Al tau, atat de drag inimii mele, al tau atat de permanent in aerul meu, in suflet – incat nici nu as fi avut cum sa il disting vreodata, atat de obisnuit devenind cantul corpului meu cu el, ca nu isi mai da seama daca toate versurile au fost toata viata despre iubire, iubire si numai iubire... Atat de obisnuit, de familiar sangelui meu incat nu mi-as fi dat seama ca nu am ce raspuns sa caut, caci devenisem unul din momentul in care incepusem sa iau fiinta inauntrul pantecului cald al mamei mele, iar tu – un embrion de iubire intre organele mele nedezvoltate. Erai legata, la randul tau, de buric, ca intr-un lant infinit al lumii acesteia care incepe si se termina mereu tot inauntru, mereu tot in adanc, oricat de departe, oricat de in laturi pare ca ne impinge viata asta – in lichidul amniotic al dragostei din care suntem facuti.

Vrei sa stii unde sunt ? Sunt sub pamant, iubitule – da, sunt sub pamant – chiar aici (inecandu-ma, aici, impietrind, aici, chinuindu-ma ... incet, murind – si asteptand) asteptandu-te pe tine.

...Sunt sub pamant, chiar aici – atat de aproape de tine –  asteptand numai un semn din partea ta – sa imi dau drumul sa respir, cand tu ai sa cobori, ai sa te intinzi, si ai sa-mi permiti aer, langa tine, din trupul tau inapoi in plamanii mei, impartasind viata la comun intr-aceeasi respiratie.

"But our love it was stronger (...)

And neither the angels in Heaven above

   Nor the demons down under the sea

Can ever dissever my soul from the soul

Of the beautiful Annabel Lee. "

(after a poem by Edgar Allan Poe - "Annabel Lee")

Sextape

...

In momentele de tacere completa, cand semi-intunericul si caldura din camera provoca o atmosfera mai degraba naucitoare si ireala in marile trandafirii de piele ale iubitei mele, imi scufundam capul acolo si inotam linistita in adancuri din ea pana dimineata.

Avea cea mai moale piele din lume, si adoram chestia asta la ea – de textura pufoasa, de muschi nelucrati prin exercitiu fizic incat sa devina tari si duri, fara de consistenta, fara sa-i mai pot imbratisa intre degete, intre parti din corpul meu, care ravnea sa o iubeasca asa de mult, in toate felurile posibile.

Corpul, pe cand ma odihneam in poala ei, avea forma de dealuri de nisip inaintea ochilor mei, si simteam ca as putea sa ma ratacesc oricand in deserturi insorite din iubita mea, si sa nu imi mai gasesc niciodata drumul inapoi, prinsa intr-un labirint al fetei Morgana de care nu ma puteam dezlipi si instraina nicicum.

Pielea ii era de culoarea caisei arse, din pricina portiunilor de iritatie rosie lasata pe buricele carapacei ei de buzele si muscaturile mele – sarutari rosii pe pielea ei atat de nepatat de alba. Imi murdaream intr-un fel obiectul viselor mele atat de puternice, de neinchipuit de dorite – dar imi placea actul de a o lovi si a o lasa asa, patata de urmele mele, de a trage si de a framanta vesmantul moale pana la a-l invineti de forta dragostei mele – imi placea s-o vad muscata, si ranita si sensibilizata pana la lacrimi de atingerile mele – era un semn ca are sentimente si ca exista aievea realitatea unui mine inauntrul ei, asa cum exista si in afara ei – pe pielea pe care toata lumea o vedea, daca inauntrul sufletului ei era un singur spatiu, mic si secret, cunoscut numai de mine.

Nimeni nu stia cum era sa fii indragostit de o fata – de o fiinta mica si fragila, fara niciun fel de constitutie solida, nici in valurile lumei asteia, nici celei de dincolo – si sa nu poti sa iubesti nimic altceva. Nici eu nu intelesesem pana atunci cum trebuie sa fie, dar acum stiam. Intelegeam, abia in aceste momente, frumusetea unei astfel de creaturi care, neinstrainandu-se de tine prin puterea sexului sau a pielii tari si ingrosate de muschi si mirosuri aspre, sarate de barbat, devenea cel mai sigur si mai la indemana lacas de refugiu in momentele de ratacire – cand nici imaginea din oglinda nu mai parea sa-ti apartina, si numai in chipul blond, de aceeasi natura – poate chiar din acelasi sange si carne din care a fost plamadita lumea asta de la inceput – iti mai poti regasi si iubi, intr-un pumn de piele calda, sinele propriu, intr-un vis demult pierdut.

Numaratoarea

"Care a fost sensul acestei zile? Ce intrebare stupida. Toata viata mi-am pus numai intrebari stupide.

Probabil, daca ziua aceasta a avut un sens, a fost numai acela ca a trecut.

S-a terminat inca o zi si s-a apropiat intalnirea noastra."

("Scrisorar" - Mihail Siskin)