Pe strada pasii ma poarta mereu catre alti gemeni. Aceia doi ! Unul
dintre ei fumeaza – celalalt trebuie sa o faca si el. Iar de nu – de nu-i este
cu putinta – il si vad, in inchisori de otel, in inchisori de piatra din zidurile
celei mai mari ale custii in care este inchis – straduindu-se sa prinda cu gura
pe sub zabrele fumul ucigator curs din carnea celuilalt. Cat de mare, cat de
puternica trebuie sa fie placerea lui sa poata gusta, astfel, chiar si farame,
din celalalt, sa atinga inauntrul lui bucati concrete din obiectul obsesiei
sale, chiar acolo inauntru – unde nimeni
altcineva nu poate patrunde – si le poate avea numai pentru el. Si cat
de mare, cat de puternica trebuie sa fie in acelasi timp durerea lui, neputinta
de nu a putea sa-si inghita insusi geamanul pe de-a-ntregul, potolindu-si,
astfel, pentru totdeauna, foamea si chinul interior, putandu-l purta cu sine in
interior pentru vecie, sa nu se piarda de el, sa nu il uite printr-un colt
nevazut, nemilos de lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu