IV Ganduri din jurnalul de sange

Alexandra Levasseur

In zilele acelea ma asezam concentrata cu picioarele incrucisate pe jos si imi desfaceam tacticoasa nodurile din brate, din labele picioarelor, din buric sa privesc substanta colorata si vie dinauntru. Taieturile nu erau suficient de profunde sa privesc adanc, pana in miezul sufletului pe care-l stiam albastru, cufundat in baia de negura din patura de muschi, insa durerea gardienilor de paza ai Marilor Invelisuri era suficienta ca sa ma retrag dupa nici zece secunde si sa le permit retragerea pielii fragile inauntru, la adapost. Imi imaginam ca probabil era facuta din tesut permeabil, si de aceea era predispusa la dezintegrare mai mult decat in celelalte parti ale corpului – ochii sau gura de exemplu – acolo nu ma sfiam sa desfac cavitatile adanci cat mai tare in afara si sa ating substanta moale dinauntru cu degetele, cufundandu-ma cu privirea atat de adanc in gaurile negre de muschi incat credeam ca am sa pot zari venele pulsand in jurul Inimii celei Mari din centru.

Dar teama ca as putea incepe sa ma desfac de toate fragmentele, si de toate componentele atat de importante ale corpului in care locuiam, precum si teama ca, astfel, m-as putea sfarsi dintr-odata, pur si simplu, ca si cum nu as fi fost niciodata aici si toata truda mea ar fi fost in van, m-a indemnat sa ma opresc. Desi nu ma dadusem batuta si puneam seara de seara fel de fel de planuri la cale sa le infrang rezistenta gardienilor fricosi si sa patrund, odata si pentru totdeauna daca ar fi fost necesar, inauntrul marii vascoase de lichid, din care nu as fi vrut sa opresc inotul linistitor si ametitor niciodata in lumea asta, in drumul meu nesfarsit catre centrul Fiintei.