Sextape

...

In momentele de tacere completa, cand semi-intunericul si caldura din camera provoca o atmosfera mai degraba naucitoare si ireala in marile trandafirii de piele ale iubitei mele, imi scufundam capul acolo si inotam linistita in adancuri din ea pana dimineata.

Avea cea mai moale piele din lume, si adoram chestia asta la ea – de textura pufoasa, de muschi nelucrati prin exercitiu fizic incat sa devina tari si duri, fara de consistenta, fara sa-i mai pot imbratisa intre degete, intre parti din corpul meu, care ravnea sa o iubeasca asa de mult, in toate felurile posibile.

Corpul, pe cand ma odihneam in poala ei, avea forma de dealuri de nisip inaintea ochilor mei, si simteam ca as putea sa ma ratacesc oricand in deserturi insorite din iubita mea, si sa nu imi mai gasesc niciodata drumul inapoi, prinsa intr-un labirint al fetei Morgana de care nu ma puteam dezlipi si instraina nicicum.

Pielea ii era de culoarea caisei arse, din pricina portiunilor de iritatie rosie lasata pe buricele carapacei ei de buzele si muscaturile mele – sarutari rosii pe pielea ei atat de nepatat de alba. Imi murdaream intr-un fel obiectul viselor mele atat de puternice, de neinchipuit de dorite – dar imi placea actul de a o lovi si a o lasa asa, patata de urmele mele, de a trage si de a framanta vesmantul moale pana la a-l invineti de forta dragostei mele – imi placea s-o vad muscata, si ranita si sensibilizata pana la lacrimi de atingerile mele – era un semn ca are sentimente si ca exista aievea realitatea unui mine inauntrul ei, asa cum exista si in afara ei – pe pielea pe care toata lumea o vedea, daca inauntrul sufletului ei era un singur spatiu, mic si secret, cunoscut numai de mine.

Nimeni nu stia cum era sa fii indragostit de o fata – de o fiinta mica si fragila, fara niciun fel de constitutie solida, nici in valurile lumei asteia, nici celei de dincolo – si sa nu poti sa iubesti nimic altceva. Nici eu nu intelesesem pana atunci cum trebuie sa fie, dar acum stiam. Intelegeam, abia in aceste momente, frumusetea unei astfel de creaturi care, neinstrainandu-se de tine prin puterea sexului sau a pielii tari si ingrosate de muschi si mirosuri aspre, sarate de barbat, devenea cel mai sigur si mai la indemana lacas de refugiu in momentele de ratacire – cand nici imaginea din oglinda nu mai parea sa-ti apartina, si numai in chipul blond, de aceeasi natura – poate chiar din acelasi sange si carne din care a fost plamadita lumea asta de la inceput – iti mai poti regasi si iubi, intr-un pumn de piele calda, sinele propriu, intr-un vis demult pierdut.