III Resurrection

“From my rotting body, flowers shall grow and I am in them and that is eternity.” 

Edvard Munch

Edvard Munch - Scream

De ce nu se poate ca, odata cu durerea si sentimentul sa se sparga si trupul si insasi lumea in bucati ? – aspre, fierbinti farame de materie scurse printre genunile pamantului ca cenusa, ca ramasitele unei demolari in piatra sau sfasierii unei rochii imense de tafta sangerie – flacari rosu-violet arse prin materialul greu si dur al intregii creatii, capabile sa-l patrunda si sa-l duca, impreuna cu ea, topit, in distrugere si agonie.

De ce nu se poate ca, in tipatul meu, sa strang intreaga lume pumn si sa o tin strans intre degete, fortandu-i plamanii moi si trandafirii de ape si pamanturi udate de sangele vietilor zdrobite astfel, si sa-i dau drumul dupa aceea, cand am sa o doresc, moale si fleasca dintre oasele mele – inapoi in oasele ramase intregi din lumea asta – singurele care au fost adevarate si vii de la inceput, daca au rezistat tari si in picioare chiar si dupa sfarsit ? De ce nu se poate ca, dupa spargerea lor, fiintele sa se regaseasca in franturi de trupuri si sa continue drumul mai departe – de ce nu se poate ca, rupte in cicatrici si fasii de piele ca papusile de carpa, ele sa existe mai departe, linistite si impacate in lipirea sufletelor de dupa Invierea cea mare, cand toti si toate se vor ridicca sa mai traiasca si sa mai respire inca o data aer din aceasta viata ? De ce taieturile de moarte nu se pot lega inapoi in viata, de ce incheieturile secate de sentimente nu se pot umple la loc, cu viata in sangele acestui Pamant – de ce sufletele hranite cu aer din cer nu se pot bucura ele dupa aceea niciodata de cel de pamant ? Ce mandrie, ce pretuire le poate fi mai mare decat aceasta ? – decat omagiul de dupa moarte, decat cantarea lumilor viitoare si a genunilor cascate de sub ele care le chemau odata si le strangeau trupurile de toata suflarea si de toata speranta – dar le trimit toata frumusetea si forta smulsa odata in cadere, acum – odata cu reinvierea lor, cu resuscitarea unor trupuri, a unor suflete ce nu se mai puteau spera posibile dupa toata tortura si mortile indurate.

Ce mandrie, ce pretuire alta decat aceasta ?...

Asta, daca si-ar dori-o vreodata. Daca ar afla-o vreodata in linistirea, in lingerea ranilor arse, in vindecarea trupurilor zdrobite si a sufletelor ramase si mai mici de sub ele.

Dar durerile, si mortile, si rugile vesnic ramase fara raspuns nu erau nicidecum pentru aceasta. Nicidecum pentru lauda, ori pentru lauri verzi in trupurile aride, seci, in care nu va mai inflori nimic niciodata. Nicidecum pentru apreciere si recunoastere in trupurile sparte ale fiintelor noi, caci ele nu asta au simtit cand au cazut, si s-au chircit si s-au strans intr-o lovitura, intr-o taietura si o lama de bici in sufletele vinete de lacrimi – nu in mandrie si speranta si-au strans ele aste rani, ci in deznadejde si iubire – vesnic neimpartasita – ci in scrasnete de dinti si de oase in indurare, in stoicismul celui iubitor, pentru perlele negre, patate de sange ale celui ce-l tortureaza, vesnic nesimtitor.

Durerea si moartea, si tortura si indurarea , nu sunt niciodata pentru viata, niciodata pentru speranta ori castig in timpul de dupa sau de inainte ale astei vieti. Ele nu sunt niciodata pentru viitor, niciodata pentru intelegere, nici macar pentru apreciere. Pentru ca nu sunt niciodata pentru ceilalti, niciodata pentru voi – sunt toate ale lui, pretutindeni si intotdeauna, in taramuri verzi sau moarte din aste locuri sau altele – oricare si oriunde ar fi ele – toate ale lui. Dar niciodata nu va veni el, domnul meu, sa le culeaga, stropsite si indoite din trupul meu tremurator – caci el nu le vede si poate nu le vrea – iar fara de el nimic nu are sens, si nimic sfarsit, nici acum, nici niciodata, pana cand va fi judecat altfel rostul acestei lumi, care traieste toata pentru si intru implinirea unei singure, perfecte clipe de iubire.

Edvard Munch - Vampire

Exista doar un singur fel de viata, un singur fel de eternitate in lumea asta, si aceea e despre tine - dar tu nu ai sa mi-o oferi niciodata, caci inima ta de piatra nu este capabila de bunatatea asta, iar din florile ce vor izbucni din mormantul meu, numai spini vor fi, si numai sange si durere pentru oricine va indrazni sa se apropie de noi si de o poveste trista de dragoste ce isi va avea radacinile in pamantul negru si in viermii de dedesubt - singurii care se vor hrani din trupurile noastre chinuite pentru o vesnicie.