II Ganduri din jurnalul de sange

Saturday night wrist.

Si ce mai curge oare din trupul astfel indoit – ce mai curge din sangele fiert inauntru, inauntrul custii de piele si carne arse in intuneric – ce mai curge din mainile arse cand se taie sa se scoata sucul pe la capete, ca la tulpinele de flori sau ca la seva trunchiului din copacul mort ? Ce curge din incheieturile taiate sambata seara, cu extremitatile mainilor delimitate de membre ? – ce curge din corzile vinetii plesnite din vine ? – ce curge din ochii fara de lacrimi cand isi simt suferinta astfel stransa in maini, stoarsa si scursa pe la extremitati, fara nicio sansa sa o mai recupereze vreodata inapoi si sa lege durerea la loc cu apa, diluata in lichidul originar, in reteaua de tulpine verzi dinauntru – dar toate au devenit violete acum, si putrede acum, de moarte si de seva preschimbata in sange.

Venele mele sunt precum borcanele cu dulceata ce au inflorit mucegai sub capacele prafuite de peste iarna. Inauntru, niciun lichid nu mai este, decat poate daca a mai ramas ceva sa supure in bubele de puroi ale sufletului otravit inauntru. Dar ciuperca rosie ce creste peste el i-a inghitit demult miezul dulce, si s-a amarat tot acum – si e acra toata acum toata substanta – si nimic, nimic nu mai curge cald si usor din incheietura de sambata seara – ci rece si greu, flori de durere pietrificate inauntrul meu, si scurse pe afara, ca niste corpuri defuncte de avortoni, lesuri albe si putrede ale sentimentelor ce traiau odata in mine.

Si nu pentru toata lumea – si nu in toate trupurile se trezeste din somnul de huma sa sangereze in noaptea grea incheietura de sambata seara – si nu pentru toata lumea plange ea lacrimi albe, chiar si acre, de lapte. Dar pentru cei ce o face, ei stiu ca inca sunt vii, iar daca fluturele de sange sau ciuperca cruda au spart si au ros cu dintii lor de piatra carapacele protectoare dinauntru, a fost numai ca sa ii faca loc sa respire fiintei sufocate dedesubt, si sa elibereze larva flamanda dinauntru, inapoi in lumina.