Ma uit la
tine si uit totul deodata – tot ce-mi amara mintea mai devreme, tot ce iti
intunecase amintirea luminoasa in mintea mea si ma facuse sa te iubesc mai
putin. Ochii tai mari si albastri cauta senini pe foi cuvintele sa dea forma
vocii grabite, emotionate, iar eu iti privesc buzele cum se misca a zambet pe
parcurs ce iti reuseste, iar intonatia este aclamata incurajator de intreaga
clasa. Esti cu adevarat cald – imi zic. Esti cald, nu stiu de ce imi vine
tocmai asta in minte cand te schitez in mine – dar notele tale sunt cat se
poate de linistitoare si blande inauntrul meu – iar asta este ceea ce ma face
sa mi te doresc atat, ma gandesc.
Mi-as dori sa imi tii de cald si sa respiram
unul intr-altul ca si cum corpurile noastre ar fi unul, iar aerul ce iese rece
din plamanul unuia, sa se intoarca in caldura inapoi, intr-o miscare de
recomfortare reciproca... de calm.
Mereu am
crezut ca o caldura trebuie sa fie asa – calma. Mereu am crezut ca iubirea ar
trebui sa fie ca o respiratie – daruind si primind in acelasi timp. Mereu am
crezut ca vocea ta ar trebui sa dea glas cuvintelor mele grele, pentru ca-mi
era cu neputinta sa le formulez eu insami... Daca ar fi sa mor vreodata, as
vrea sa-ti dau poemele mele sa le citesti cu glas tare. Daca ar fi sa nu mai
fiu, iar tu nu m-ai stiut inainte, nu ai afla niciodata ca eu am fost in acele
randuri... Desi. Nu am fost niciodata cu adevarat, asa cum nici nu voi mai fi,
daca tu nu m-ai iubit.
Diluare
Cand am sa mor, am sa-ti dau poeme sa
citesti.
Cand am sa mor, am sa-ti dau poemele mele sa
le dai viata.
Cand am sa mor, am sa-ti dau poeme sa citesti
cu suflet tare, nu cu voce inceata – caci inima mea nu a fost niciodata inceata
in bataile pentru tine.
Cand am sa mor, am sa-ti dau poeme, iar
strofele brute de iubire vor batea slefuindu-se in margini de tine, inauntrul
tau, pe pietrele peretilor din tine, pe pietre de inima, pe pietre din tine...
Cand am
sa mor, am sa-ti dau poeme sa citesti.
21.09.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu