Sunt
nefericita. Si strang in brate clipe nenascute din tine. Sunt nefericite pentru
ca tu nu esti aici, iar tu nu esti pentru ca probabil ca nu te-ai nascut inca. Probabil
ca nu sunt o nebuna – o inchipuita – si tu o clipa imaginata in
mintea mea. Probabil ca te cunosc cumva,
de undeva.
Nu esti
aici, dar eu imi amintesc de tine.
Nu te
vad, dar eu stiu cum arati.
Nimeni nu
te cunoaste, dar eu da.
Eu da –
eu te cunosc – desi nu ti-am vorbit niciodata.
Pur si
simplu te-am simtit. In visele mele. Intr-un candva care nu a murit niciodata in mintea mea. Te-am avut si am petrecut clipe, in mintea
mea, cu tine – in visele mele, ne tineam de mana si ne zambeam, si aveam
ganduri impartasite, si ne vorbeam prin necuvinte,
si ne sarutam prin netrupurile
noastre de neoameni – de oameni nenascuti, de oameni nereali, dar de oameni nefericiti.
Si eu
stiu ca clipele acelea sunt reale. Pentru ca sunt singurele clipe fericite.
Iar
clipele fericite sunt singurele clipe reale, singurele clipe care exista – care
nu se uita, care raman – pana la Sfarsitul Timpului...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu