"If I love you more, will you suffer less?"
(Elie Wiesel, quoting his five-year-old grandson)
Si cred ca intr-una din zilele astea te-as
putea lasa sa ma iubesti, ti-as putea permite – atingerea, sarutarea,
inflirtarea in corpul personal – si as lasa sufletul tau sa atinga parti din
mine – mici, ciobite parti, dar fragmente din mine, intime si ele, ca si totul
sufletului suveran peste cele dinauntru – dar pe acela niciodata – niciodata –
caci apartin de altcineva. Am sa iti daruiesc o mica parte din mine, ca si tu
sa imi daruiesti o mica parte din tine. Si poate, avand un pic dintr-altcineva,
as putea sa leg un pic de durere la loc, sa nu mai curga rana lunga din spatele
pieptului. Si, poate asa, am sa fiu un pic fericita – daca am sa iubesc un pic
din tine, si tu ... un pic din mine. Si cred ca as putea sa ma obisnuiesc cu
sentimentul asta – fericire – dar mi-e teama de obisnuinta, caci eu tot ce simt
numesc « acasa », iar « acasa » mereu m-a lasat in urma,
mereu m-a parasit.
Nu vreau sa te iubesc nici macar un pic,
ca sa nu cad apoi mai mult in intuneric si sa risc sa mor candva. (Intr-una
din zilele astea...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu