Durerea
e ca un topor care cade peste inima mea.
Aluneca, incontinuu, aluneca si loveste,
ciopartind cu sete tot ce a mai ramas acolo. Nu stiu daca ceea ce tasneste afara
este sangele din trupul pamantean sau cel din trupul ceresc. Stiu doar ca
curge. Mult. Sange. Iar sangele nu mai e nici albastru. Nici rosu. Sangele
caderii mele este negru, iar figura desfigurata a sufletului mai respira inca
printre rani, caci doar are atatea gauri libere prin care sa o faca... si prin
care nu curge sange. Prin care (nu) curge nimic. Nimic.
Doar cuvintele astea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu