Se aude
ca a fost capturat de un balaur cu sapte capete din Lumea de Jos si ca urmeaza
sa ti-l manance pana la Asfintit. Se ofera recompense serioase pentru cel ce va
reusi sa-l salveze de sub ghearele sale, si inca si mai mari pentru cel ce va
reusi sa il omoare pe monstru si sa aduca inapoi si o bucata din el drept
dovada.
Am plecat in misiunea salvarii sufletului
tau.
Se aude
ca a fost capturat. Se aude ca e in prizonierat, ca sta dupa gratii toata ziua,
nu i se da nimic sa manance si este in permanenta torturat de monstruozitatile
vazute acolo jos, de mortile nenumarate si crimele violente comise de
vrajitoare si capcauni mancatori de suflete tinere. In fiecare zi ii vin pe la
celula si il ingrozesc cu amenintarile lor si, temandu-si moartea promisa, isi
tipa noaptea oroarea intre cei patru pereti umflati ai capului sau, ai celulii
si ai trupului in care se afla prizonier. Al trupului tau.
Am plecat
in misiune pentru a-ti salva sufletul.
Am auzit
ca se ofera recompense in argint cuceritorului sau. Iar acestea provin tocmai
din tine – tu esti comoara viteazului castigator - din sufletul acela ce mi-a
fost destinat sa il salvez. Cum asa ? Pai este simplu - sufletele sunt
confectionate dintr-o asemenea substanta. Si avand in vedere ca sunt atat de
rare... ar fi pacat sa il pierdem pe unul dintre ultimele in viata pe acest
Pamant.
Am plecat in misiune dupa argint.
Am plecat
in misiune sa ma imbogatesc.
Am plecat
in misiune dupa un suflet ... sa ma indragostesc.
Am
plecat... si sunt in primejdie sa nu ma mai intorc.
Drumul
catre castelul iubitei mele este presarat cu multe obstacole.
Drumul...
catre castelul iubitei mele este presarat cu ierbi putrede si nebunie. Multi
oameni au innebunit de durerea printesei si unii chiar au murit, cazand jos, la
pamant, de moarte buna sau de propria mana in cautare de singura forma de
liniste ce mai ramasase posibila. As fi crezut ca zilele acelea de cenusiu si
mizerie, de ploaie de sange si noroi si razboaie nesfarsite intre oamenii turbati
de deznadejde, care voiau sa se elibereze – de ce, nu stiu – incepusem sa cred
ca aproape chiar de ei insisi – nu aveau sa se termine niciodata. Ajunsesem sa
gandesc chiar ca nu dupa un singur om pornisem la drum, ci dupa sute, milioane
– intregi populatii de orase si sate, toate innebunite, toate plangand aceeasi
durere, prizoniere toate ale propriilor minti. Dar le lasam in urma. Caci nu
dupa milioane plecasem la drum – ci dupa unul – sufletul meu. Nu sa ma
indragostesc la intamplare cautam eu – si nici sa salvez miliarde – omenirea.
Eu te voiam doar pe tine. Ceilalti – puteau sa moara. Intreaga lume – sa moara,
dupa mine. Daca sta in calea ta, daca imi intarzie drumul spre tine.
Drumul
catre castelul iubitei mele este foarte simplu, vezi tu. Nu e niciun obstacol
acolo. Afara de – poate – timpul si lumea – singurele care se pun intre noi.
Dar eu cred – eu cred – ca amandoua pot fi indepartate cu usurinta daca eu pe
tine invat sa te iubesc. Daca gasesc o scurtatura printre toate catre inima ta.
Nu mi-ar fi, oare, mai usor asa ?
Drumul...
« catre castelul iubitei mele ». A devenit « drumul spre
tine ». Nu mai esti o printesa, nu mai esti domnita in pericol, nu mai
esti sacul de argint ce imi va potoli foamea pentru restul zilelor – nu !
– nu mai esti nici macar sufletul cu disperare protejat de omenirea pe cale de
disparitie. De altceva imi e foame acum – de iubire – iar nu faima, nu banii,
nu lumea imi vor aduce iubirea, ci acel « tine » - singurul care
rimeaza cu « mine »-le pe care il credeam pierdut, uitat si mort
pentru vecie.
Drumul meu pentru tine. Este ultimul drum.
Pe care trebuie sa-l mai fac. Este sfarsitul. Este, de asemenea, si drumul meu pentru mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu