Si
uneori am impresia ca nu am suficienti ochi sa-ti surprind frumusetea inauntrul
meu.
Diluare:
Corpul meu este pur si simplu prea mic ca
sa cuprinda atata frumusete; prea fragil ca sa nu se imbolnaveasca de doza ei
puternica, ca dupa un shot prea tare, si sa nu moara; corpul meu... este prea
toxic ca sa nu o otraveasca, transformandu-te si pe tine si pe mine mai urati
decat eram inainte.
Frumusetea ta ma otraveste – o simt
raspandindu-se in mine ca pe o substanta chimica, fatala, intorcandu-mi
stomacul pe dos si inverzindu-mi toate organele. – Frumusetea ta e vie – da
nastere la mici monstri inauntrul meu, la viermi de fluturi ce danseaza apoi in
mine, dandu-si drumul in batai si batai de aripi violente, cutremurandu-mi
toata fiinta de senzatii stranii. Frumusetea ta e violenta – ma doare –
frumusetea ta e agresiva si ma loveste ; ma loveste peste ochi cu taieturi
de bici, impiedicandu-mi-i sa te priveasca pentru prea mult, si cred ca daca as
sta sa ma uit la tine o vesnicie as arde toata si as orbi atat de ochi, cat si
de inima – frumusetea ta ma imbolnaveste, ma transforma in om deficios,
handicapat de simturi, handicapat de sentimente.
Daca as avea iubirea ta, ar fi altceva. Ar
fi miraculoasa, ca o doctorie ; ar fi minunata fara sa o vad ; ar fi minunata
pentru ca ai fi aproape ; ar fi minunata fara sa te materializezi, ar fi
minunanta pentru ca m-ai iubi. Dar eu am frumusetea ta – iar frumusetea ta e
nociva, frumusetea ta e rea – e cruda – si ma loveste. Frumusetea ta e departe,
iar eu nu pot sa o ajung. Frumusetea ta nu ma lasa sa te privesc, nu ma lasa sa
te am.
Frumusetea ta nu ma iubeste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu