« Te iubesc » inseamna
« acasa ».
Eu nu pot sa te iubesc atata timp
cat nu simt ca sunt « acasa » cu tine... si in tine, pentru ca in
mine e un mare gol – camere pustii fara de oameni, fara de mobila, fara de
lucruri – si ele asteapta de atata timp un locatar inauntrul lor, cineva care
sa vina si sa vopseasca peretii ciobiti de tatru, sa puna parchet si covoare
peste lespezile din piatra reci din fundurile muschilor negri, sa mobileze
incaperile goale prin care suiera doar vantul in cele patru colturi ale
trupului gaurit si sa ingrijeasca cu maini de botanist gradinile de flori din
mine in care au izbucnit buruieni si au sufocat miezul de viata de sub
constructiile de piatra, innabusind edificatiile casei prizoniere pana la
inclestare in niste odai in care n-a mai calcat nimeni niciodata – nici macar
eu. Te chem pe tine sa le iubesti. Dar nu ma condamna daca eu n-am sa stiu sa
vindec mucegaiurile aspre din tine si sa rasar flori de dragoste din prima pe
pamantul crud din piele, caci eu n-am inaltat niciodata frumuseti in inima
altcuiva, daca nici de inima mea nu am reusit sa ma ingrijesc sa o las sa ma
iubeasca macar pentru o vara.
Dar stiu ca nu este numai iarna in
sufletul meu. Undeva, o lacrima se pregateste sa se topeasca si toata moartea
poate disparea intr-o clipita. Intrebarea e daca e intelept sa chem vara in
mine, cand as putea sa ma topesc toata sub soarele ei, si sa nu ma mai pot
intoarce niciodata la mine, in intunericul care ma iubea asa de mult.
(Iarta-ma ca te iubesc)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu