Romanticid

“Each man kills the thing he loves

Some when young

Some when old

Some with passion

Some with gold

Each man kills the thing he loves.”

Si daca tu suferi, si daca tu iti doresti sa te omori, n-ai sa reusesti niciodata sa o faci, pentru ca nu iti permit eu. Vezi tu, daca va fi sa mori vreodata, va fi de mana mea. « Sinuciderea » nu va avea niciodata vreun sens in lumea asta, atata timp cat e provocata, in mod predestinat, de catre altcineva. Tu suferi pentru ca ti-a fost sortit sa suferi de mana mea. Tu suferi pentru ca ti-a fost sortit sa ma intalnesti pe mine. Si tu.. mori, pentru ca ti-a fost sortit sa te lasi omorat de mana mea...

...ca si cum ai iubi-o.

Ca si cum ai iubi mana ce te condamna la moarte, ca si cum ai strange mana calaului si i-ai saruta-o, ca si cum ai adora bratul si taisul ce se coboara spre tine, sa-ti farame pielea si sa-ti farame sufletul cu puterea lui, si sa te unduiesti, extatica, dupa acea ultima curba pe corpul tau tremurand de vanatai si umflaturi de sange ce ti se sparg de durere pe sub pielea, sa te unduiesti dupa atingerea criminalului tau, iubindu-l – pentru ca el este singurul care este capabil sa te omoare.

Singurul care te salveaza.

Vezi tu, eu nu te iubesc... Te urasc. Si te omor, pentru ca odata am crezut ca asa trebuie procedat cu oamenii pe care odata i-ai iubit, cunoscandu-le, odata intrati in trupul lor si odihniti pe muschii vineti de durere muta, dorinta bolnava a fiecarei creaturi nenorocite de pe acest Pamant – aceea de sfarsire. Eu te omor nu pentru ca te urasc. Eu te omor pentru ca te-am iubit odata. Eu te omor pentru ca te cunosc, si te omor pentru ca iti doresc... tot binele din lume.

Raul tau e binele meu.

Binele meu e raul tau.

Dar tu iti doresti raul... Cum as putea sa iti refuz ultima dorinta, draga mea iubita ?

Eu te omor nu pentru ca te incatusez de corpul si de iadul meu pe vecie, prinsa intr-un hulou al disperarii si al condamnarii in ratacirea permanenta pe acest pamant – nu, eu te omor pentru ca te salvez, pentru ca-ti doresc libertatea, si-ti doresc ratacirea si-ti doresc iadul – pentru ca asta e singurul rai pe care il percepi tu in inima ta. Singurul rai pe care l-ai perceput, suspinand in ecourile halucinante ale corpului fara de usi, fara de inchizatori pentru toate sentimentele si dorintele nerostite vreodata, atunci cand, intr-o dimineata de vara, m-am aplecat atent asupra ta, in cautarea unei chei pentru zambetele tale incatusate.

Iti dau, incet, sa bei din mana mea, ca la un om bolnav, si am grija sa nu-ti cada picaturi din apa mea pe pielea curata de sub buze. Iti dau, incet, sa bei apa – sa bei seva dintre degetele mele, din pielea mea, din carnea de dedesubt – si-ti ling, cu buricele aspre, sucul gros de pe buze, pe cand te apleci, stangaci, sa-mi saruti palmele lovite de zgarieturi.

Iti dau, incet, sa bei din dopul ingust de la sticla, ca la copiii ce n-au invatat inca sa mestece altceva, si-ti dau otrava mea tare, sa-ti fie ultima masa inainte de culcare – inainte de somnul cel lung si de linistire, dragul meu... Te strambi, te scuturi, te schimonosesti de amarul ei si, imbatat de prea multa fericire, incepi sa te zbati, ca o larva ce-si intampina aripile in metamorfoza. Te-ai transformat in altceva, iubitule... Te-ai transformat in fericire.

Ti-am dat sa bei moarte dintre buzele mele – pentru ca asta era tot ce mai ramasese inauntrul sufletului uscat – zilele lui ultime, condamnate. Acum, ai sfarsirea mea inauntrul tau – a devenit sfarsirea ta, sfarsirea noastra acum, intr-un singur suflet de om, iar eu, dusmanoasa si amarata de tine, sorb inca amarul unei clipe in care te iubeam prea mult, si de aceea te-am lasat sa ma furi, sa te implinesti...

Acum, fluturele meu, iti doresc sa mori – sa mori mai bine – pentru amandoi.

Iti doresc sa iubesti, pentru ca eu nu mai pot decat sa urasc acum.

Si iti mai doresc sa fii fericit, pentru ca libertatea ta m-a costat toata inima pe care n-am avut-o... ca sa te omor definitiv.

Cum se face ca numai tu – numai tu – detii cheile secretelor celor mai intunecate din mine ? Cum sa face ca numai tu detii armele, si cunostintele sa le distrugi ? Cum se face ca numai tu, dintre noi doi, poti sa iubesti – si, prin sentimentul tau uman – poti sa sfarsesti toata viata asta neagra din mine, de pe alta lume, omorandu-ma ?...

Numai cei ce se iubesc cu adevarat, pe acest pamant si dincolo de granitele dusmance ale acestei lumi, sunt capabili de adevaratul test al preturii lor – uciderea geamanului in suferinta.

Indragostitii se iubesc, indragostii se omoara...

Indragostii simt, indragostii pleaca

Indragostii inteleg, aripile lor elibereaza

Revelatoare, noi respiratii, din lanturi de sufocare

Trupesti, in corpul ca o raza...

In intunericul ce ne lumineaza.

Indragostii iubesc, si de aceea coboara

Cu o ultima sarutare, si, din lantul vietii

Ne omoara.