Si, pe cand stateam acolo, cu capul culcat pe o mana, cu lucrurile mele
inconjurandu-ma si cu mirosul parfumat, cu iz intepator al pielii familiare in mintea mea ca un descantec pentru toate zilele rele, aveam impresia
ca spatiul imi este cunoscut, la fel ca in cealalta parte, si ca totul se
petrece in acelasi mod, in serile in care obisnuiam sa ma relaxez, in propriul
meu spatiu intim. Dar nu era locul ala. Eram tot eu, erau tot ale mele, dar nu
locul ala – nu locul ala – fereasca D-zeu ! – nu locul ala. Si nu mai eu
eram eu in el, dizolvandu-ma cu toate acestea, si ajungand chinuita, distrusa de
propriile lucruri pe care voiam sa le iubesc – nu, eram eu, cu ele, dar fericita
– ele acolo, eu aici – si fara sa ne distrugem unele pe celalalte, niciodata
din nou.
Si acesta era noul meu loc, si noua mea casa, si noul meu an – si erau
toate ale mele, pentru ca nu ma mai sufocau, cu infrigurare, strangandu-mi
suflul si inima in mijlocul lor. Sufletul meu era liber acum. Liber sa le iubeasca
si sa le paraseasca cand avea sa vrea el. Pentru ca este al meu, si al nimanui altcuiva. Iar meu este unul singur. Si nu era acolo,
poate nici aici, dar oricum mai bine putin cate putin...
Ce inseamna pentru ei sa vina noul an ? Nimic nu inseamna. Nimic
important, in orice caz – ce este important, este ce inseamna pentru mine. Si
nici pentru mine nu este prea mult, dar este – sa sper ca la anul, poate, va fi
mai mult, iar asta nu este putin. Nu – nu este nici pe departe putin lucru. De
fapt, este mai mult decat as putea cere, daca ar fi sa ma gandesc la ceva care
sa conteze pentru mine, in mod normal – ar fi probabil o dorinta despre
sentimente, sau despre lucruri, sau despre oameni – dar, vezi tu, asta nu
inseamna nimic – pentru ca oamenii si sentimentele si lucrurile se duc de
fiecare data, uitate sau faramate de cineva – de vreun vis de prea mult cateodata – iar visele raman
vise mereu, si tot ce avem este speranta ca, in ziua de maine, ele sa
devina ceva mai mult. Asa ca eu aleg sa-mi doresc numai asta – speranta – sa
sper pentru ceva mai bun, oricat de mic – si sa cred ca o sa il primesc, orice
mi s-ar alege sa fie el.
Pentru ca oricum nu primim niciodata ce alegem noi.
Nu primim ce alegem noi? Asta inseamna ca tu crezi in destin?
RăspundețiȘtergereCred in destin in sensul ca lucrurile nu sunt pozitive niciodata cum le asteptam, ci normal de nefericite, pentru ca viata si normalul sunt mereu nefericite. Dar cred ca putem gasi o farama de liniste, chiar si in toate astea, daca incercam sa ne ridicam un pic la suprafata. Totusi, mie imi e prea greu...
Ștergere