Te privesc si suntem, as vrea sa fim. Esti acolo, adorabil ca
un vis din copilarie pe care nu l-am primit niciodata, ca un Peter Boy care o
sa vina sa ma invete sa zbor atunci cand ma astept mai putin, care o sa alerge
cu mine peste drumuri si strazi, si blocuri si cladiri ca si cum toate ar fi
facute din spuma, iar noi o specie noua de fluturi care au izbucnit si plutesc
peste lumea asta. Clinchetul lor e de oameni, iar sunetul pe care-l scot
aripile lor cand bat in aerul rece sunt rasetele lor atat de vii, atat de luminoase
– ca si cum praful de zana nu ar proveni din nimic altceva decat din plamanii
lor patati cu sclipire de viata, patati cu fericire...

Dar de data asta definitiv.
De ce gandesc asa ? Poate
pentru ca nu stiu. Nu stiu cum sa fiu, daca nu am fost niciodata... Nu stiu cum
sa te am, daca nu am avut niciodata... Nu stiu cum sa primesc, daca nu am
primit niciodata...
Stiu doar sa imbratisez, stiu doar
sa strang la piept – cu bratele, cu capul, ca un copil mic care te vede plecand
– dar tu nu pleci niciodata, si promiti c-ai sa-mi fii aici...
Stiu doar sa imbratisez. Stiu sa si
ofer... Ti-am spus odata c-am sa daruiesc lucruri. Dar tu nu aveai prea putine, ce folos ai fi
putut gasi tu in lucrurile mele? – te aveai deja pe tine, si pe toate celelalte
dinaintea mea inauntrul tau – probabil nici n-ai fi reusit sa ma sesizezi daca
as fi venit sa aduc si eu putinul meu la toate astea...
...Sau ai fi facut-o ?
Nu stiu cum sa fim, dragul meu. Nu
stiu cum sa fim, stiu doar ca vreau sa
fim, si stiu ca nu vreau sa ma despart de tine, chiar daca nu simt inca sa fi
fost cu tine niciodata. Numai tu ai
fost cu mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu