Growing blind II

Imi spui tu mie ca sunt invizibila ? Imi spui tu mie ca nu exist ? Asta e o prostie, caci eu de existat tot exist – ma simt, simt ca sunt – si atunci de ce afirmatia asta ? Poti cel mult sa imi spui ca nu exist pentru tine. Dar nici asta nu ar fi adevarat. Ar fi fost – daca nu m-ai fi intalnit niciodata. Dar m-ai intalnit. Nu pot sa incetez sa mai exist in mine doar pentru ca nu ma mai intalnesti acum. Si nici in tine nu pot inceta sa mai exist. Pentru ca, inevatabil, iti amintesti de mine – exista amprentele mele, vii, ca niste cicatrici, inauntrul tau – si daca ai muri brusc la un moment dat si ti s-ar face autopsia, cei de la morga le-ar putea descoperi poate si m-ar invinovati de crima ta... Ce frumos ar fi atunci – o crima din dragoste, o crima platonica as spune. Caci de ajuns, nu voi mai putea ajunge la tine niciodata. Nici ca sa te iubesc... nici ca sa te ucid. Si atunci ?...

Ai putea spune ca m-ai uitat. Si ti-as putea spune... ca si eu. Si ar putea fi adevarat. Si am putea uita ca existam atunci. Ca ne-am intalnit vreodata. Ar putea fi adevarat. Dar ar insemna ca nu ne-am iubit.

octombrie 2013