"There is a space in the heart
that will never be filled
and
we will wait
and
wait
in that space"
Bukowski
that will never be filled
and
we will wait
and
wait
in that space"
Bukowski
Exista un spatiu inauntru care nu va
fi niciodata potrivit, niciodata vindecat, niciodata plin de tine, ori de
oricine altcineva, ori de orice altceva.
Exista un spatiu in mine. Exista o
gaura – cea in care cad mereu, cea care ma distruge. Exista o veriga. Poate e
cea care ma agata de centrul pamantului, tragandu-ma in jos, in timp, in
moarte. Poate e cea care lipseste din lantul etern, cea care il compune, cea
care conteaza. Poate eu contez, poate durerea mea conteaza... conteaza la ceva,
pentru ceva.
Dar durerea – sa fie ea durere ?
Golul, moartea, somnul – sa fie ele despre ceva dureros – de ce suna asa
negativ un lucru atat de mic – lucrul nostru din intuneric, mic si fragil –
lucrul de sange care ustura si musca, dar lucrul nostru intim, personal.
Exista un spatiu. Eu sunt acel
spatiu. Exista o veriga. Eu sunt acea veriga. Exista o durere. Eu nu sunt acea
durere. Nu mai sunt.
Spatiul meu mic si urat a devenit
spatiul meu drag. Durerea mea, durerea mea draga...
Exista un spatiu. Eu sunt acel
spatiu.
Astept in acel spatiu. Si astept
mereu. Chiar si cand ma apropii, chiar si cand te apropii – mi-e dor de tine
chiar si cand esti aici. Dar cel mai dor mi-e cand acel spatiu se mareste si
caderea mea devine prelungita, si devine dureroasa. Atunci – da – ma doare.
Doar...doar. Nu pleca prea departe.
Spatiul meu se prelungeste in tine.
E legat de tine, prins in tine, fixat de tine. Tu. Imi tragi corzile, imi tragi
marginile si te scufunzi in gaura din mine, cu gand de iubire, cu gand de
placere. Dar nu stii tu oare ca ma distrugi ? Dar nu stii tu oare ca ma
dori, ma doare ?..
Imi incordezi limitele, imi
incordezi sufletul. Poate are sa se sparga. Poate are sa ma rupa... gaura mea,
veriga mea... slabiciunea mea.
Dar stiu ca, orice s-ar intampla, eu
am sa ma am mereu pe mine. Oricati de tu
ar pleca din mine. Oricat as pleca eu
insami din mine... va ramane mereu spatiul acela. Sa ma linisteasca, sa ma
mangaie si sa ma cheme inapoi. Sa imi aminteasca. Cu gheare nevinovate agatate
in sangele meu. Sangele meu ii e dulce tortionarei mele. Si se hraneste cu el.
Si se hraneste cu mine.
Dar pe mine nu ma deranjeaza. Dar pe
mine nu ma deranjezi.
Doar uneori. Doar uneori, cand tragi
de mine, si nu in mine. Iubesti gaurile mele, nu plinul meu. Iubesti punctele
mele, nu cuvinte complete din mine. De ce nu poti sa ma iubesti intreaga, de ce
vrei mereu sa ma ai farame, sa ma iubesti pe parti, pe bucati, sa ma descompui
ca ma apoi sa iubesti faramele, in parte, doar pentru ca nu poti sa le suporti
cand ma iubesti cu totul... ?
(Vrei sa ma distrugi ? Stiu ca
nu. Iarta-ma ca am spus asta)
Exista un spatiu. Acela nu esti tu.
Exista un spatiu. Eu sunt acel
spatiu. Si nu ma doare. Si voi astepta mereu.
...mereu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu