Cand esti fericita, te autocondamni
la nefericire. Cand esti in viata, traiesti moartea. Cand iubesti, incepi sa
urasti sufletul tau. Fara limite, navalnic, necrutator.
Intr-o clipita, mai bunul tau poate
deveni ce ai tu mai rau, iar ratiunea pe care ai cunoscut-o odata devine
puterea cruda a haosului in tine, iar atunci e cand simti ca esti cel mai
aproape de infern.
Cand apari tu in jur, lumina mea
paleste si, indepartandu-ma incet de el, simt cum intunericul coboara peste
mine. E ca raza de soare ce paleste in intuneric, e ca fata lunii care ma
intoarce in umbra si-mi pune mana la gura, sa mor fara sa respir.
E ca o taietura in negru, ca o
lovitura in noapte cand tip cu sange pe panza de carbune si nimeni nu m-aude,
si nimeni nu-mi va vedea lesul prabusit pana dimineata cand zorii or sa-si faca
loc prin mine ca gheare straine scurmand sacaitoare pamantul de florile sale.
Imi iei inapoi florile, imi iei inapoi viata si nu e niciun soare in jur, si nu
e niciun chip in jur sa te condamne pentru actul ucigas, caci nicio crima
nu e crima neiertata in noaptea care tot uita, care de tot e oarba, si-nchide
in ea o credinta a dragostei. Dar poate nu-mi mai doresc sa ma omori, dar poate-mi
doresc sa te iubesc... altfel. Iubirea noastra nu mai e iubirea rosie-n
intuneric din inceput, nu mai e crima vanatorilor de sange in miez de noapte
ori cursa de viteza in hotia indragostitilor – nu mai suntem Bonnie si Clyde,
dragul meu.
Vreau sa ma iubesti. Vreau sa fiu
Bonnie a ta. Dar nu mai vreau sa ma omori la sfarsit, nu mai vreau sa fugim, nu
mai vreau sa evadam de pacate. Vreau sa cunosc zorii cu tine, si vreau sa gust
fiorii de viata, chiar si inghetati in dimineata pustie – pentru ca ea nu mai e
pustie – noi – nu mai suntem pustii cand suntem amandoi aici. Nu mai vreau sa
fii pustiu langa mine – golit de intuneric si crud de rautate, numai cu ganduri
de moarte pentru iubita ta. Nu mai vreau moarte, Clyde. Vreau dragoste. Vreau
dragoste sau nimic.
(Iarta-ma ca te iubesc)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu