Rapoarte finale III - Infectia

Ai spus ca vrei mai mult – ce mai astepti? Nu fug de tine si nimic nu te opreste sa o faci chiar acum. Vino. Distruge-ma. Omoara-ma. Termina-ma, daca asta vrei. Uita-te in ochii mei – nu ma ai, nu ma ai deloc. Sunt foarte departe, atat de departe incat nu ma mai doare demult propria rana, care se desface absenta, fara retinere in tine si nici nu ii simti usturimea atat de acida altadata.Ce conteaza pentru tine daca sunt vie sau moarta ? Ce conteaza pentru tine daca sunt aici, sau am plecat ? Ce mai conteaza, atata timp cat sangele-mi inca cald iti provoaca la fel de multa placere intre gingiile ascutite si coapsele aspre de animal de padure, cu peri ascutiti de trandafir negru – te prelingi peste mine sa ma intepi, sa ma otravesti, sa ma lovesti pentru propriul dezgust, pentru sila ta taiata in gauri din mine – sau poate ca eu o fac, intru in tine tocmai pentru asta si iubesc, intr-un altim acces de nebunie, mana calaului care ma distruge. Ma tai in tine – eu te folosesc, si nu tu, pentru mine – sa ma zgarii de toate sentimentele ramase ce imi tremura si mi se dezlipesc de spate ca la paianjenii murdari ce isi leapada pielea, infectandu-se de propria infatisare. Iarna asta e aici numai ca sa inghete sentimentele mizerabile din noi, sa inghete trupurile bolnave in zapada, sa-i fereasca pe ceilalti de contagiune si sa curete cicatricile cu atingeri otravitoare – caci cine mai vede crima de demoni, cand e ingropata sub zapada, iar din ochii lor innegriti de rautate nu mai curge sange, si nici durere niciodata. Doar foame...doar foame de alt sange, mai negru, mai murdar decat al lor. Poate asa au sa dispara mai bine, ingropati in negru sub pielea geamanului de moarte.